Scurt istoric al parohiei

 

Parohia Călmăţui se află în protopopiatul Covurlui, în   Arhiepiscopia Dunării de Jos. Potrivit unor mărturii acest sat şi-ar fi luat numele de la valea si pârâul Călmăţuiu.


Construcţia bisericii a fost începută în anul 1826 şi a fost terminată în anul 1865, conform datelor pe care le găsim în locaşul de cult, alături de care se afla şi chipul pictat a lui Alexie Anastasiu (1801-1868), iniţiatorul acestei vechi ctitoriri:  "Fondatorul acestui sânt locaş,înalţat în onoarea martirului Gheorghe, în satul Brehoaia, de către proprietarul moşiei, Alexe Anastasiu Jevalexi, din Ipiru, districtul Zagora, satul Capisovo, având etatea 64 ani cand a terminat edificiul, domiciliat în acest Principat al Moldovei din anul 1826 mai 16, la urbia Tecuci. Terminarea s-a făcut la 30 ale lunii August, anul 1865, în zilele Mariei Sale Alexandru Ioan I, Domnitorul Românilor".


Observăm că până în anul 1865 satul purta încă numele moşiei unui alt vechi proprietar pe nume Brehoiu. După unele surse moşierul Alexie Anastasiu Jevalexi ar fi cumpărat actuala moşie de la un anume Leon Vasiliu care era din târgul Nicoreşti.


Iniţial biserica l-a avut ca şi ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, aşa cum a dorit Alexie Anastasiu. Însa după moarte acestuia, întâmplată la 1868, întreaga moşie rămâne nepotului său Dimitrie (Tache) Petre Anastasiu (1836-1900) de neam elen si jurist de profesie, care stăpâneşte în continuare până în anul 1900. Prin testamentul său, întocmit la 27 decembrie 1897, el lasă întreaga avere Academiei Romane şi totodată precizează că hramul Bisericii să fie schimbat, fiind ales un nou ocrotitor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. De asemenea, el cerea să fie pomenit în fiecare an la sărbătoarea hramului.

 

Prin grija boierului Dimitrie P. Anastasiu, biserica satului a beneficiat de un mare sprijin financiar. Academia Română, moştenitoarea întregii averi boiereşti, trebuia să se îngrijească de toate cele necesare bisericii şi de salariile preoţilor, cântăreţilor şi ale paraclisierului. Cu averea lui Dimitrie (Tache) P. Anastasiu, Academia Română a înfiinţat Fundaţia omonimă, prin care la conacele de la Călmăţui si Ţigăneşti se deschid două şcoli, prima primară iar cea de a doua de agricultură (Şcoala de Agricultură a Academiei). La cea dintâi, pe lângă conac, sunt construite şi alte anexe care vor fi utilizate drept internat pentru copiii care nu erau din Călmăţui. Tot prin testament se stabileşte ca orice copil care era bun la învăţătură să fie ajutat financiar şi îndrumat spre şcoli universitare.

 

Este demn de menţionat că în perioada în care a fost prefect de Tecuci,  între anii 1877-1878 şi 1881-1891, a făcut lucruri notabile, remarcate în presa vremii: "a început şi terminat lucrările la şoselele din Tecuci, a terminat anul trecut o frumoasă clădire pentru şcoala de băieţi nr. 1, acum se ridică un nou local pentru şcoala de băieţi pe locul dăruit de D. Tache Anastasiu, localul şcolii de fete nr. 1 se ridică acum, palatul justiţiei cu o sală mare pentru Curtea de juraţi s-a terminat acum doi ani, palatul Primăriei cu etajul de sus pentru primirea oaspeţilor este terminat, un teatru frumos s-a ridicat în Tecuci care serveşte şi ca hală pentru expoziţie, un turn de observaţie, iar comunele rurale le-a dotat cu localuri de şcoală" (v. ziarul Vocea Covurluiului, anul XII, nr. 2.486, din data de 4 iulie 1884, pagina a doua, articolul intitulat ,,Paşa de Tecuci“).

În finalul articolului gazetarul A. Radu, trage concluzia potrivit căreia nu există un alt prefect care să realizeze atâtea într-un timp scurt, iar ministrul Brătianu ar avea nevoie de 30 de paşale, ca cel de Tecuci, pentru ca ţara să prospere.

 

Referitor la Dimitrie (Tache) P. Anastasiu, academicianul Petre Poni spunea:  "simţămintele unanime de recunoştinţă ale întregii Academii faţă de memoria lui Tache Anastasiu care, prin testamentul său, face două lucruri mari: se îngrijeşte de instrucţiunea poporului, pe de o parte, pe de alta, de cultura noastră generală".Totodata amintim si chipul sotiei lui Dimitrie P. Anastasiu, Elena (fiica Elenei şi a lui Ioan Roşu din Focşani), care asemenea Sfintei Imparatese Elena a aprins flacara credintei in sufletul fiului ei, Imparatul Constantin, tot asa si Elena Anastasiu a aprins in sufletul sotului ei flacara filantropiei. Aceasta a continuat actiunile de binefacere si dupa moartea sotului, meritele fiindu-i recunoscute oficial in anul 1910 de catre Academia Romana care i-a conferit „Medalia de Aur”.

Aflăm din caracterizarea dramaturgului Victor Ion Popa (născut la 1985 în Călmăţui) latura filantropică a Elenei Anastasiu: "era o femeie sveltă, ageră, inteligentă, nespus de afabilă, o fire de o rară blândeţe şi o extremă duioşie…Nu arareori mi s-a oferit prileju de a o vedea vizitând cartierele oraşului, trecând din casă în casă, şi împărţind familiilor sărmane înaintea Crăciunului şi a Paştelui ajutoare băneşti, însoţite de cuvinte încurajatoare, ridicând moralul celor obijduiţi de soartă. A contribuit cu mulţi bani la căsătoria multor fiice de-ale Tecuciului, a acordat burse pentru ajutorul mai multor eleve spre continuarea studiilor".

 


Drept recunoştinţă, Academia Română le-a zidit în curtea bisericii, în partea de nord, un cavou în marmură albă şi o cruce neagră din  marmură de Carara cu o înalţime de 4,5 m, prezentă şi astăzi.


Dimitrie (Tache) P. Anastasiu a rămas în amintirea urmaşilor ca un mare om, un mare filantrop al vremurilor trecute, care s-a îngrijit de poporul care l-a adoptat construind din banii proprii două şcoli în Tecuci şi îngrijindu-se de viaţa spirituală a sătenilor.


Prin urmare, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, preoţii şi sătenii, întodeauna insoţiţi de reprezentanţi ai Liceului Spiru Haret (fost Tache Anastasiu) din Tecuci, înalţă rugăciuni de pomenire pentru ctitori si totodată le elogiază faptele de ctitorie.